DIRECTIVA CONSILIULUI din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole (91/676/CEE)
DIRECTIVA CONSILIULUI din 12 decembrie 1991
privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole
(91/676/CEE)
CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 130s,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
întrucât conţinutul de nitraţi în anumite regiuni ale statelor membre este în creştere şi atinge
deja un nivel ridicat în raport cu normele fixate de Directiva Consiliului 75/440/CEE din 16
iunie 1975 privind cerinţele calitative pentru apele de suprafaţă destinate preparării de apă
potabilă în statele membre (4), modificată de Directiva 79/869/CEE (5) şi Directiva Consiliului
80/778/CEE din 15 iulie 1980 privind calitatea apelor destinate consumului uman (6),
modificată de Actul de Aderare din 1985;
întrucât al patrulea Program de acţiune al Comunităţilor Europene în domeniul mediului (7)
indică intenţia Comisiei de a prezenta o propunere de directivă privind combaterea poluării
apelor rezultată din împrăştierea îngrăşămintelor pe câmp sau din evacuarea dejecţiilor
animale şi din utilizarea excesivă a îngrăşămintelor, precum şi reducerea acestei poluări;
întrucât se recomandă în „Cartea verde” a Comisiei, intitulată „Perspective ale politicii
agricole comune”, care defineşte reforma politicii agricole comune, că utilizarea
îngrăşămintelor şi a gunoaielor care conţin azot este necesară agriculturii Comunităţii, dar că
utilizarea excesivă a îngrăşămintelor constituie un pericol pentru mediu; întrucât este necesar
să se ia măsuri comune pentru rezolvarea problemelor care decurg din creşterea intensivă a
animalelor şi întrucât politica agricolă trebuie să ţină seama mai mult de politica în domeniul
mediului;
întrucât Rezoluţia Consiliului din 28 iunie 1988 privind protecţia Mării Nordului şi a altor ape
ale Comunităţii (8) invită Comisia să prezinte propuneri de măsuri comunitare;
întrucât nitraţii de origine agricolă sunt cauza principală a poluării care provine din surse
difuze şi afectează apele Comunităţii;
1 JO C 54, 03. 03. 1989, p. 4, JO C 51, 02. 03. 1990, p. 12.
2 JO C 158, 26. 06. 1989, p. 487.
3 JO C 159, 26. 06. 1989, p. 1.
4 JO L 194, 25. 07. 1975, p. 26.
5 JO L 271, 29. 10. 1979, p. 44.
6 JO L 229, 30. 08. 1980, p. 11.
7 JO C 328, 07. 12. 1987, p. 1.
8 JO C 209, 09. 08. 1988, p. 3.
întrucât este necesar, prin urmare, să se reducă poluarea directă sau indirectă a apelor cu
nitraţii care provin din agricultură şi să se prevină extinderea lor, pentru protejarea sănătăţii
umane, a resurselor vii, a ecosistemelor acvatice şi pentru garantarea altor folosiri legitime ale
apelor; întrucât, în acest scop, este necesar să se ia măsuri privind stocarea şi împrăştierea
îngrăşămintelor pe soluri cu compuşi azotaţi şi privind anumite practici de gestionare a
terenurilor;
întrucât poluarea apelor cu nitraţi într-un stat membru poate afecta apele celorlalte state
membre şi întrucât este aşadar necesară o acţiune la nivel comunitar în conformitate cu art.
130r;
întrucât statele membre, pentru încurajarea unor bune practici agricole, pot asigura în viitor un
anumit nivel de protecţie a ansamblului apelor împotriva poluării;
întrucât este necesar să se prevadă o protecţie specială pentru anumite zone alimentate de
bazinele de vărsare ale unor ape care ar putea fi poluate cu compuşi azotaţi;
întrucât este necesar ca statele membre să definească zonele vulnerabile, să elaboreze şi să
pună în aplicare programe de acţiune care vizează reducerea poluării apelor cu compuşi
azotaţi în aceste zone;
întrucât astfel de programe trebuie să cuprindă măsuri care vizează limitarea împrăştierii pe
soluri a oricărui îngrăşământ care conţine azot şi, îndeosebi, să fixeze limitele specifice pentru
împrăştierea dejecţiilor animale;
întrucât este necesar, pentru asigurarea eficacităţii acţiunilor, să se supravegheze calitatea
apelor şi să se aplice metode de referinţă pentru dozările compuşilor azotaţi;
întrucât se admite că condiţiile hidrogeologice din anumite state membre sunt de aşa natură
încât vor trebui probabil mulţi ani pentru ca măsurile de protecţie să ducă la o îmbunăttăţire a
calităţii apelor;
întrucât este necesar să se instituie un comitet însărcinat cu sprijinirea Comisiei la punerea în
aplicare a prezentei directive şi la adaptarea sa la progresul ştiinţific şi tehnic;
întrucât statele membre trebuie să stabilească şi să prezinte Comisiei rapoarte asupra aplicării
prezentei directive;
întrucât Comisia trebuie să raporteze în mod regulat asupra punerii în aplicare de către statele
membre a prezentei directive,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Obiectivul prezentei directive este de:
– a reduce poluarea apelor provocată sau indusă de nitraţii proveniţi din surse agricole,
– a preveni orice nouă poluare de acest tip.
Articolul 2
În sensul prezentei directive,
(a) „ape subterane” reprezintă toate apele care se găsesc sub suprafaţa solului în zona de
saturaţie şi care sunt în contact cu solul sau subsolul;
(b) „ape dulci” reprezintă apele care se prezintă în stare naturală cu un slab conţinut de săruri
şi în general sunt considerate ca putând fi captate şi tratate în vederea producerii de apă
potabilă;
(c) „compus azotat” reprezintă orice substanţă care conţine azot, cu excepţia azotului
molecular gazos;
(d) „animale” reprezintă toate animalele crescute în scopuri de exploatare sau în scopuri
lucrative;
(e) „fertilizant” reprezintă orice substanţă care conţine unul sau mai mulţi compuşi azotaţi
împrăştiaţi pe soluri pentru a ameliora creşterea vegetaţiei, inclusiv dejecţiile animale,
reziduurile de la crescătoriile piscicole şi nămolul de epurare;
(f) „îngrăşământ chimic” reprezintă orice fertilizant fabricat după un procedeu industrial;
(g) „efluent animal” reprezintă dejecţiile animale sau un amestec de paie şi de dejecţii
animale, chiar dacă au suferit o transformare;
(h) „împrăştiere” reprezintă îmbunătăţirea solului cu materii prin aruncare la suprafaţa solului,
injectare, îngropare sau amestecare cu straturile superficiale ale solului;
(i) „eutrofizare” reprezintă îmbogăţirea apei cu compuşi azotaţi, provocând o dezvoltare
accelerată a algelor şi a vegetalelor din specii superioare care perturbă echilibrul organismelor
prezente în apă şi care antrenează o degradare a calităţii apei respective;
(j) „poluare” reprezintă evacuarea compuşilor azotaţi din sursele agricole în mediul acvatic,
direct sau indirect, cu consecinţe de natură să pună în pericol sănătatea umană, să dăuneze
resurselor vii şi sistemului ecologic acvatic, să afecteze domeniul de agrement sau să
stingherească alte utilizări legitime ale apelor;
(k) „zonă vulnerabilă” reprezintă terenurile desemnate conform art. 3 alin. (2).
Articolul 3
1. Apele poluate şi acelea care ar putea fi poluate, dacă nu se iau măsurile prevăzute la art. 5,
sunt definite de statele membre în funcţie de criteriile fixate în anexa I.
2. În termen de doi ani de la notificarea prezentei directive, statele membre desemnează ca
zone vulnerabile toate zonele cunoscute pe teritoriul lor care alimentează apele definite în
conformitate cu alin. (1) şi care contribuie la poluare. Statele membre notifică la Comisie
această desemnare iniţială în termen de şase luni.
3. Atunci când apele definite de un stat membru conform alin. (1) sunt poluate de apele unui
alt stat membru care sunt drenate direct sau indirect, statul membru ale cărui ape sunt poluate
poate notifica faptele celuilalt stat membru, precum şi Comisiei.
Statele membre respective procedează, eventual împreună cu Comisia, la punerea de acord
necesară pentru identificarea surselor poluării şi a măsurilor care trebuie luate în favoarea
apelor poluate, pentru a le asigura conformitatea cu prezenta directivă.
4. Statele membre reexaminează şi, la nevoie, revizuiesc sau completează în timp oportun, cel
puţin o dată la patru ani, lista cu zonele vulnerabile desemnate, pentru a ţine cont de
schimbările şi de factorii imprevizibili din momentul desemnării precedente. Statele membre
notifică la Comisie, în termen de şase luni, orice revizuire sau adaos adus listei cu
desemnările.
5. Statele membre sunt scutite de obligaţia de a desemna zonele vulnerabile specifice dacă
acestea stabilesc şi aplică pe întreg teritoriul lor naţional programele de acţiune prevăzute la
art. 5 conform prezentei directive.
Articolul 4
1. Pentru a asigura, în toate apele, un nivel general de protecţie împotriva poluării, statele
membre, în termen de doi ani de la notificarea prezentei directive:
(a) stabilesc un sau nişte coduri de bună practică agricolă, care vor fi puse în aplicare în mod
voluntar de către agricultori şi care trebuie să cuprindă cel puţin elementele enumerate la pct.
A din anexa II;
(b) elaborează la nevoie un program care prevede formarea şi informarea agricultorilor în
vederea promovării punerii în aplicare a codului sau codurilor de bună practică agricolă.
2. Statele membre prezintă Comisiei modalităţile codurilor lor de bună practică agricolă şi
aceasta include informaţii asupra acestor coduri în raportul prevăzut la art. 11. În temeiul
informaţiilor primite, dacă este necesar, Comisia poate face propuneri corespunzătoare la
Consiliu.
Articolul 5
1. Statele membre stabilesc programe de acţiune având drept obiect zonele vulnerabile
desemnate, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la art. 1 şi în termen de doi ani de la
desemnarea iniţială prevăzută la art. 3 alin. (2) sau de un an după fiecare nouă desemnare
prevăzută la art. 3 alin. (4).
2. Un program de acţiune poate avea drept obiect toate zonele vulnerabile situate pe teritoriul
unui stat membru sau, dacă acest stat consideră potrivit, se pot stabili programe diferite pentru
diverse zone sau părţi de zone vulnerabile.
3. Programele de acţiune ţin cont:
(a) de datele ştiinţifice şi tehnice disponibile privind în mod deosebit cantităţile respective de
azot de origine agricolă sau provenind din alte surse;
(b) de condiţiile de mediu din regiunile în cauză ale statului membru respectiv.
4. Programele de acţiune se pun în practică într-un termen de patru ani de la elaborarea lor şi
conţin următoarele măsuri obligatorii:
(a) măsurile prevăzute în anexa III;
(b) măsurile pe care statele membre le-au adoptat în codul sau codurile de bună practică
agricolă elaborat(e) în conformitate cu art. 4, cu excepţia acelora care au fost înlocuite cu
măsurile enunţate în anexa III.
5. În afară de aceasta, statele membre iau, în cadrul programelor de acţiune, toate măsurile
suplimentare sau acţiunile consolidate pe care le consideră necesare, dacă se constată, de la
început sau în urma experienţei dobândite în cursul punerii în aplicare a programelor de
acţiune, că măsurile prevăzute la alin. (4) nu vor fi suficiente pentru a atinge obiectivele
definite la art. 1. La alegerea acestor măsuri sau acţiuni, statele membre ţin cont de
eficacitatea lor şi de costul lor în raport cu alte măsuri preventive care ar putea fi adoptate.
6. Statele membre elaborează şi pun în aplicare programe de supraveghere adecvate pentru a
evalua eficacitatea programelor de acţiune stabilite în temeiul prezentului articol.
Statele membre care pun în aplicare dispoziţiile art. 5 pe ansamblul teritoriului lor naţional
supraveghează conţinutul în nitraţi al apelor (ape de suprafaţă şi ape subterane) la puncte de
măsurare selecţionate, care permit determinarea întinderii poluării apelor cu nitraţi proveniţi
din surse agricole.
7. Statele membre reexaminează şi, dacă este cazul, revizuiesc programele lor de acţiune,
inclusiv orice măsură suplimentară luată conform alin. (5), la cel puţin fiecare patru ani.
Statele membre informează Comisia asupra oricărei modificări aduse programelor de acţiune.
Articolul 6
1. În scopul desemnării zonelor vulnerabile şi a revizuirii listei stabilite, statele membre:
(a) supraveghează timp de un an concentraţia de nitraţi din apele dulci, pe o perioadă de doi
ani de la notificarea prezentei directive:
(i) la nivelul secţiunilor de prelevare din apele de suprafaţă prevăzute la art. 5 alin. (4) din
Directiva 75/440/CEE şi/sau a altor secţiuni reprezentative de prelevare din apele de suprafaţă
din statele membre, cel puţin o dată pe lună şi în mod mai frecvent în timpul perioadelor de
creştere a apelor;
(ii) la nivelul secţiunilor reprezentative de prelevare din pânza freatică în statele membre, la
intervale regulate, ţinându-se cont de dispoziţiile Directivei 80/778/CEE;
(b) reiau programul de supraveghere descris la lit. (a) cel puţin o dată la patru ani, exceptând
cazul secţiunilor de prelevare unde concentraţia de nitraţi a tuturor probelor precedente se
dovedeşte a fi sub 25 miligrame pe litru şi unde nu se constată nici un factor nou care ar putea
mări conţinutul în nitraţi; în acest caz, programul de supraveghere nu trebuie pus în aplicare
decât la fiecare opt ani;
(c) reexaminează la fiecare patru ani starea de eutrofizare a apelor dulci de suprafaţă, a apelor
de coastă şi a estuarelor.
2. Sunt utilizate metodele de măsurare de referinţă definite în anexa IV.
Articolul 7
Recomandările pentru supravegherea prevăzută la art. 5 şi 6 se pot stabili în conformitate cu
procedura prevăzută la art. 9.
Articolul 8
Anexele la prezenta directivă se pot adapta la progresul ştiinţific şi tehnic, în conformitate cu
procedura prevăzută la art. 9.
Articolul 9
1. Comisia este sprijinită de un comitet alcătuit din reprezentanţii statelor membre şi prezidat
de un reprezentant al Comisiei.
2. Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie
adoptate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care preşedintele îl
poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Avizul se adoptă cu majoritatea
prevăzută la art. 148 alin. (2) din Tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte
la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanţilor statelor membre
respectă ponderea prevăzută la articolul menţionat anterior. Preşedintele nu are drept de vot.
3. (a) Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea corespund avizului comitetului.
(b) Dacă măsurile preconizate nu corespund avizului comitetului sau în absenţa avizului,
Comisia înaintează Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile care trebuie
adoptate. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.
(c) Dacă, la expirarea perioadei de trei luni de la data înaintării la Consiliu, acesta nu se
pronunţă, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie, cu excepţia cazului în care Consiliul se
pronunţă împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.
Articolul 10
1. Statele membre înaintează Comisiei, pentru o perioadă de patru ani de la data notificării
prezentei directive şi, ulterior, din patru în patru ani, un raport conţinând informaţiile
prevăzute în anexa V.
2. Statele membre înaintează Comisiei un raport, în conformitate cu prezentul articol, într-o
perioadă de şase luni de la expirarea perioadei la care se referă acesta.
Articolul 11
Pe baza informaţiilor primite în conformitate cu art. 10, Comisia publică rapoarte de sinteză în
termen de şase luni de la primirea rapoartelor statelor membre şi le comunică Parlamentului
European şi Consiliului. În conformitate cu punerea în aplicare a prezentei directive, în
special cu dispoziţiile din anexa III, Comisia înaintează Consiliului, până la 1 ianuarie 1998,
un raport adaptat, dacă este cazul, propunerilor de revizuire din prezenta directivă.
Articolul 12
1. Statele membre pun în aplicare legile, reglementările şi dispoziţiile administrative necesare,
în conformitate cu prezenta directivă, în termen de doi ani de la notificarea acesteia1. Statele
membre informează imediat Comisia în această privinţă.
2. În momentul adoptării de către statele membre, aceste măsuri trebuie să conţină o referire la
prezenta directivă sau să fie însoţite de o astfel de referire cu ocazia publicării lor oficiale.
Metodele prin care se face o astfel de referire sunt hotărâte de către statele membre.
3. Statele membre aduc la cunoştinţa Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe
care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 13
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 12 decembrie 1991.
Pentru Consiliu
Preşedintele
J. G. M. ALDERS
ANEXA I
CRITERII DE DEFINIRE A APELOR PREVĂZUTE LA ART. 3 ALIN. (1)
A. Apele prevăzute la art. 3 alin. (1) se definesc în funcţie, printre altele, de următoarele
criterii:
(1) dacă apele de suprafaţă dulci, în special cele care servesc sau care sunt destinate captării
apei potabile, conţin sau riscă să conţină, din cauza neaplicării măsurilor prevăzute la art. 5, o
concentraţie de nitraţi peste cea prevăzută de Directiva 75/440/CEE;
(2) dacă apele subterane au sau riscă să aibă un conţinut de nitraţi de peste 50 miligrame pe
litru, din cauza neaplicării măsurilor prevăzute la art. 5;
(3) dacă lacurile naturale cu apă dulce, celelalte mase de apă dulce, estuarele, apele de coastă
şi apa mării sunt supuse sau riscă într-un viitor apropiat să fie supuse unei eutrofizări din
cauza neaplicării măsurilor prevăzute la art. 5.
B. Statele membre ţin de asemenea cont, la punerea în aplicare a acestor criterii:
(1) de caracteristicile fizice şi de mediu ale apelor şi terenurilor;
(2) de cunoştinţele actuale privind comportamentul compuşilor de azot din mediu (ape şi
soluri);
(3) de cunoştinţele actuale privind indicele măsurătorilor luate conform art. 5.
1 Prezenta directivă a fost notificată statelor membre la 19 decembrie 1991.
ANEXA II
COD(URI) DE BUNĂ PRACTICĂ AGRICOLĂ
A. În măsura în care sunt pertinente, codul sau codurile de bună practică agricolă care vizează
reducerea poluării cu nitraţi şi care ţin cont de condiţiile dominante în diferite regiuni ale
Comunităţii trebuie să cuprindă reguli conţinând elementele de mai jos:
(1) perioadele în timpul cărora împrăştierea fertilizanţilor este necorespunzătoare;
(2) condiţiile de împrăştiere a fertilizanţilor pe soluri foarte abrupte;
(3) condiţiile de împrăştiere a fertilizanţilor pe solurile moi, inundate, îngheţate sau acoperite
cu zăpadă;
(4) condiţiile de împrăştiere a fertilizanţilor în apropierea cursurilor de apă;
(5) capacitatea şi construirea bazinelor destinate stocării dejecţiilor animale, în special
măsurile privind împiedicarea poluării apelor prin scurgerea şi infiltrarea în sol sau scurgerea
în apele de suprafaţă a lichidelor care conţin dejecţii animale şi dejecţii de materii vegetale
precum furajele însilozate;
(6) modurile de împrăştiere a îngrăşămintelor chimice şi a dejecţiilor animale, în special
nivelul şi uniformitatea acestora, pentru a putea menţine la un nivel acceptabil scurgerea în
ape a elementelor nutritive.
B. Statele membre pot de asemenea să includă elementele de mai jos în codul sau codurile lor
de bună practică agricolă:
(7) gestionarea terenurilor, în special utilizarea unui sistem de rotaţie a culturilor şi
proporţionarea terenurilor consacrate culturilor permanente în raport cu culturile anuale;
(8) menţinerea unei cantităţi minime de strat vegetal în cursul perioadelor (ploioase) destinate
absorbţiei azotului din sol care, în lipsa unui astfel de strat vegetal, ar provoca o poluare a
apelor cu nitraţi;
(9) elaborarea planurilor de fertilizare în funcţie de fiecare exploataţie şi ţinerea registrelor de
utilizare a fertilizanţilor;
(10) prevenirea poluării apelor prin scurgerea şi percolarea apei departe de sistemul radicular
al plantelor în cazul culturilor irigate.
ANEXA III
MĂSURI CARE TREBUIE INCLUSE ÎN PROGRAMELE DE ACŢIUNE CONFORM
ART. 5 ALIN. (4) LIT. (a)
1. Măsurile cuprind reguli privind:
(1) perioadele în timpul cărora se interzice împrăştierea anumitor tipuri de fertilizanţi;
(2) capacitatea bazinelor destinate stocării dejecţiilor animale; aceasta trebuie să fie mai mare
decât capacitatea necesară stocării în timpul celei mai lungi din perioadele de interzicere de
împrăştiere în zona vulnerabilă, exceptând cazul în care se poate demonstra autorităţii
competente că volumul dejecţiilor animale care depăşeşte capacitatea de stocare reală se va
evacua într-un mod inofensiv pentru mediu;
(3) limitarea împrăştierii fertilizanţilor, conform bunelor practici agricole şi ţinându-se cont de
caracteristicile zonei vulnerabile respective, în special:
(a) de starea solurilor, a compoziţiei şi a pantei lor;
(b) de condiţiile climatice, precipitaţii şi irigaţii;
(c) de utilizarea solurilor şi a practicilor agricole, în special de sistemele de rotaţie a culturilor;
şi bazată pe un echilibru între:
(i) necesarul previzibil de azot al culturilor
şi
(ii) azotul adus culturilor de sol şi de fertilizanţi şi reprezentând:
– cantitatea de azot prezentă în sol în momentul în care culturile încep să-l utilizeze în
proporţii importante (cantităţi rămase la sfârşitul iernii),
– aportul de azot prin mineralizarea netă a rezervelor de azot organic din sol,
– aporturile de compuşi azotaţi proveniţi din dejecţiile animale,
– aporturile de compuşi azotaţi proveniţi din îngrăşămintele chimice şi alţi compuşi.
2. Aceste măsuri garantează că, pentru fiecare exploataţie sau fermă de creştere, cantitatea
dejecţiilor animale împrăştiată anual, inclusiv de către animalele însele, nu depăşeşte o
cantitate dată pe hectar.
Această cantitate dată pe hectar corespunde cantităţii de dejecţii conţinând 170 kg de azot.
Totuşi:
(a) pentru primul program de acţiune pe patru ani, statele membre pot autoriza o cantitate de
dejecţii conţinând până la 210 kg de azot;
(b) în timpul primului program de acţiune pe patru ani şi la sfârşitul acestui program, statele
membre pot fixa cantităţi diferite de cele indicate anterior. Aceste cantităţi trebuie determinate
astfel încât să nu compromită realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 şi trebuie să se
justifice prin criterii obiective precum:
– perioadele lungi de vegetaţie,
– culturi cu o puternică absorbţie de azot,
– precipitaţii nete ridicate în zona vulnerabilă,
– soluri cu capacitate de denitrificare foarte ridicată.
Dacă un stat membru autorizează o cantitate diferită conform lit. (b), acesta informează
Comisia, care examinează justificarea sa conform procedurii prevăzute la art. 9.
3. Statele membre pot calcula cantităţile prevăzute la pct. (2) în funcţie de numărul
animalelor.
4. Statele membre informează Comisia despre modalitatea de punere în aplicare a pct. (2). În
conformitate cu informaţiile primite, Comisia poate, dacă consideră necesar, să prezinte la
Consiliu propunerile corespunzătoare, în conformitate cu art. 11.
ANEXA IV
METODE DE MĂSURARE DE REFERINŢĂ
Îngrăşăminte chimice
Compuşii azotaţi se măsoară după metoda prezentată în Directiva Comisiei 77/535/CEE din
22 iunie 1977 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la metodele de
prelevare şi de analiză a îngrăşămintelor (1), modificată de Directiva 89/519/CEE (2).
Ape dulci, ape de coastă şi apa mării
Concentraţia de nitraţi se măsoară conform art. 4 bis alin. (3) din Decizia Consiliului
77/795/CEE din 12 decembrie 1977 de instituire a unei proceduri comune de schimb de
informaţii privind calitatea apelor de suprafaţă dulci din Comunitate (3), modificată de Decizia
86/574/CEE (4).
ANEXA V
INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ FIGUREZE ÎN RAPOARTELE PREVĂZUTE LA
ART. 10
1. O dare de seamă asupra acţiunilor de prevenire întreprinse conform art. 4.
2. O hartă:
(a) a apelor identificate conform art. 3 alin. (1) şi anexei I indicând, în fiecare caz, care dintre
criteriile menţionate în anexa I este utilizat în vederea acestei identificări;
(b) a zonelor identificate desemnate, separând în mod clar zonele vechi şi zonele desemnate
de la ultimul raport.
3. Un rezumat al rezultatelor supravegherii efectuate în conformitate cu art. 6, cuprinzând un
referat al observaţiilor care au dus la desemnarea fiecărei zone vulnerabile şi la orice
reexaminare sau îmbunătăţire adusă desemnării.
4. Un rezumat al programelor de acţiune elaborate în conformitate cu art. 5 şi în special:
(a) măsurile cerute conform art. 5 alin. (4) lit. (a) şi (b);
1 JO L 213, 22. 08. 1977, p. 1.
2 JO L 265, 12. 09. 1989, p. 30.
3 JO L 334, 24. 12. 1977, p. 29.
4 JO L 335, 28. 11. 1986, p. 44.
(b) informaţiile cerute conform pct. 4) din anexa III;
(c) orice măsură suplimentară sau acţiune consolidată aplicată în conformitate cu art. 5 alin.
(5);
(d) un rezumat al rezultatelor programelor de supraveghere pus în aplicare conform art. 5 alin.
(6);
(e) estimările statelor membre privind termenele aproximative în care se poate aştepta ca
apele definite conform art. 3 alin. (1) să reacţioneze la măsurile preconizate în programul de
acţiune, precum şi un indiciu al gradului de incertitudine pe care îl prezintă aceste estimări.